Despre noi

Institutul European din România (IER) este o instituţie publică a cărei misiune este aceea de a furniza expertiză în domeniul afacerilor europene administraţiei publice, mediului de afaceri, partenerilor sociali şi societăţii civile.

Activitatea IER este structurată pe patru domenii cheie – studii, formare, traduceri, comunicare – astfel:
elaborarea de studii şi analize de strategie şi politici pentru sprijinirea progresului României în spaţiul Uniunii Europene şi exercitarea atributelor sale de stat membru;
organizarea de activităţi de formare în domeniul afacerilor europene;
coordonarea traducerii şi a reviziei acquis-ului preaderare, a jurisprudenţei CEDO, a unor acte din legislaţia română, precum şi stabilirea unei terminologii unitare;
stimularea de dezbateri publice pe teme europene.

Scurt istoric 

Institutul European din România (IER) şi-a lansat activităţile în ianuarie 2000, fiind o organizaţie înfiinţată cu scopul de a furniza suport factorilor de decizie în cadrul procesului de negociere a aderării României la Uniunea Europeană. Încă de la momentul creării sale, institutul şi-a propus să devină un forum influent, implicat în procesul de conştientizare a societăţii româneşti, în particular a mediului politic şi academic, în ceea ce priveşte cele mai importante evoluţii care marchează cadrul extrem de complex şi dinamic al Uniunii Europene.

După 1 ianuarie 2007, ca urmare a aderării României la UE, IER s-a reorientat din punct de vedere strategic către noile priorităţi ce decurg din asumarea statutului de ţară membră a Uniunii Europene. Aceste priorităţi se referă în mod special la rolul, poziţiile şi posibilele alianţe pe care România le-ar putea asuma pe scena europeană, subliniind necesitatea unei examinări profunde la nivel naţional a evoluţiilor cadrului instituţional european şi al elaborării politicilor comunitare.

Actualmente, IER funcţionează ca instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe. Proiectele coordonate de IER sunt axate atât pe consolidarea capacităţii instituţionale, cât şi pe dezvoltarea expertizei specifice în domeniul afacerilor europene. Punctele de vedere prezentate de IER sunt independente de orientările oricăror structuri publice sau private, precum şi de viziunile promovate de partidele politice, grupurile de interese sau mişcările ideologice.

Activitatea IER a debutat ca un proiect PHARE și a beneficiat integral de suportul financiar şi tehnic al programului în primii trei ani de activitate. Asistenţa PHARE s-a diminuat treptat pe parcursul următorilor doi ani de funcționare, iar din anul 2006 finanțarea activităților specifice desfășurate de IER a fost preluată de bugetul de stat. Conform cadrului legal actual, finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi de capital ale IER este asigurată din alocaţii de la bugetul de stat şi din venituri proprii. Echipa institutului cuprinde în prezent aproximativ 36 de angajaţi: cercetători, experţi în domeniul formării şi comunicării, traducători, personal administrativ.

Pentru perioada 2000 – 2016 activitățile specifice desfășurate de IER sunt concretizate în următoarele realizări:

Cercetare în afaceri europene:

  • 47 de studii privind impactul preaderării (PAIS) elaborate cu scopul de a formula recomandări de politică pentru factorii de decizie implicaţi în procesul de negociere;
  • 50 de studii de strategie şi politică (SPOS) orientate către unele dintre cele mai relevante arii de activitate menite să intensifice dezvoltarea şi creşterea economică a României;
  • 34 de Working Papers;
  • 61 de apariții ale Romanian Journal of European Affairs, prima revistă din România axată pe problematica afacerilor europene.

Formare în afaceri europene:

  • aprox. 233 de programe şi cursuri de formare concepute pentru a dezvolta capacitatea administraţiei publice de a răspunde adecvat provocărilor integrării europene;

Comunicare în afaceri europene:

  • peste 220 de conferinţe, mese rotunde, dezbateri şi seminarii organizate în vederea stimulării - la nivel naţional - a unei dezbateri publice de fond privind problematica europeană;
  • aprox. 3000 de titluri de specialitate accesibile publicului larg prin Centrul de Documentare al IER.

Traduceri:

  • peste 158.000 de pagini de Jurnal Oficial (legislaţie primară şi secundară);
  • peste 21 400 de pagini standard de jurisprudenţă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;
  •  peste 23 500 de pagini standard în domeniul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului;
  • peste 32 000 de intrări terminologice, din care peste 25 000 de intrări terminologice transferate Direcţiei Generale Traduceri din cadrul Comisiei Europene, în vederea preluării acestora în IATE;
  • peste 35 de publicaţii de specialitate.