Formare în Afaceri Europene
Formarea profesională în domeniul afacerilor europene reprezintă una dintre activităţile permanente ale Institutului European din România. Programele de formare profesională sunt destinate cu prioritate funcţionarilor publici din administraţia centrală şi locală, mai ales a celor care au responsabilităţi legate de problematica comunitară care decurge din statutul României de stat membru al Uniunii Europene.
Organizate iniţial sub egida şi cu suportul unor proiecte Phare, programele având ca scop formarea generală în afaceri europene au marcat începutul activităţii în anul 2000 şi în prezent reprezintă o tradiţie pentru institut.
Aria tematică a fost completată pe parcurs cu programe de formare pe teme orizontale, de ex. bazele PCM, negocierile europene, etc. Odată cu aderarea la UE, diversificarea tematicii cursurilor de formare s-a accentuat, pentru a ţine pasul cu nevoile de formare tot mai specializate în problematica europeană apărute în administraţia publică, precum şi în rândul altor categorii socio-profesionale interesate. În paralel, interesul crescut pentru participarea naţionalilor români la concursurile de angajare la instituţiile europene a impus şi organizarea de cursuri speciale dedicate acestui scop.
Trainerii şi lectorii români sunt selectaţi cu maximum de atenţie de către personalul IER specializat, pentru a fi capabili să răspundă unor standarde ridicate de calitate. Majoritatea dintre aceştia provin din lumea academică, din cercetare sau sunt specialişti independenţi, având cunoştinţe avansate în domeniul afacerilor europene, precum şi în ceea ce priveşte exigenţele formării profesionale. Experienţa ne-a dovedit că profesionalismul şi probitatea lor morală în prezentarea temelor şi în abordarea cursanţilor au adus contribuţii însemnate la calitatea cursurilor. (mai mult)
Fotografii




